Copilul la psihoterapeut

Îmi cunosc copilul, îl iubesc și doresc să îl ajut, însă sunt lucrurile pe care nu le pot înțelege sau care mă depășesc. Am încercat multe metode, însă nu mai știu ce să fac. Cum poate ajuta psihoterapeutul copilul? Cum îl ajută să rezolve problema? Cum se desfășoară o ședință cu copilul meu?

Psihoterapeutul şi copilul

Psihoterapeutul însoțește copilul, jucându-se, povestind, ascultând, atent la curiozitatea intelectuală și sexuală, cât și la temerile de orice fel ce îi populează fantasmele, imaginația copilului.

Uneori psihoterapeutul se poate translata, proiecta în lumea internă a copilului, empatizând și fiind prezent în colțurile cele mai tenebroase, simțind împreună cu el, uneori chiar în locul lui tensiunea, dorința și oferindu-i acces la semnificația acțiunilor sale.

Copilul este mai puţin protejat de mecanisme de apărare, fapt ce are dublă repercursiune:

• copilul poate recepţiona mai ușor discursul interpretativ livrat de terapeut, conducând astfel către ameliorarea suferinţei
• copilul este mai vulnerabil în fața tuturor influenţelor și situaţiilor din mediul său; astfel poate fi mai  uşor rănit de cei din jurul său

Citește și despre “Psihoterapie copii şi adolescenţi”

Inconştientul

Inconştientul copilului ne confruntă cu o altă ştiinţă, proprie fantasmei şi care este rebelă faţă de “lămurire”. Ştiinţa inconştientă este constitutivă şi înnăscută filogenetic. Astfel, se întâmplă ca părintele să se enerveze că i-a explicat copilului un anumit aspect și acesta nu își schimbă comportamentul: “I-am spus să nu mai fie așa timid, să vorbească cu colegii lui, să se joace. I-am spus că așa am fost și eu, dar m-am autoeducat. El nu vrea asta.”

Modalităţi de intervenţie

Psihanaliza este modalitatea prin care terapeutul are acces la capacitatea de a gândi mesajul transmis de pacient și de a transmite, transforma în cuvânt emoții, dorințe, inhibiții, blocaje, comportamente. Cuvântul, în măsura în care este în acord cu lumea interioară a pacientului, crează sens, iar sensul este uneori singurul ce poate aduce echilibru. Unele inhibiţii apar înainte de momentul când a început să vorbească și necesită modalităţi de intervenţie specifice. Scopul este reluarea cursului dezvoltării normale.

Terapeutul observă jocul, amenajarea comportamentală și a limbajului verbal și nonverbal al copilului. Este deschis şi atent la nevoia copilului de a se mişca şi angaja în diverse activităţi de joc. Uneori este un spectator al jocului, alteori participă la activitatea ludică, fiind coordonat în ritmul copilului în lumea sa interioară. Această teleportare în spațiul interior al copilului este diferită de la copil la copil, de la adolescent la adolescent. Se urmareşte mobilizarea agresivă în joc, dar este împiedicată orice agresiune fizică asupra terapeutului. Intervenţia  pe care terapeutul o are cu pacientul său este adaptată nivelului său de dezvoltare şi de înţelegere.

Regulile terapiei

Pentru intervenţia prin psihoterapie psihanalitică este nevoie de o cameră dotată cu jucării adecvate, de un mediu plăcut şi de nişte reguli de interacţiune prezentate copilului pe înţelesul lui. Terapeutul se întâlnește câteva ședințe inițial cu părintele și cu copilul pentru a avea o prespectivă globală asupra dificultăților, pentru a cunoște istoricul problemei și dinamica familială, pentru a explica modalitatea de lucru părinților și copilului, pentru a clarifica anumite dileme legate de tratamentul copilului.

Durata terapiei este în general proporțională cu timpul în care a fost structurat conflictul, problematica. Orice tentativă de condiționare exterioară, atât la copil cât și la adult este zadarnică: “Spune tot să putem rezolva mai repede problema.” Uneori este contraproductivă, inhibând procesul.

Relaţia celor doi

Este importantă crearea unei relaţii de încredere şi siguranţă, relaţie care se creează într-un timp diferit de la copil la copil, numită relaţie terapeutică. Aceasta constituie fundamentul intervenţiei facând posibilă încredinţarea conţinuturilor neplăcute şi autenticitatea.

Psihanalistul înțelege şi interpretează fantasmele, sentimente, anxietățile şi experientelor copilului exprimate prin joacă sau, dacă activităţile de joacă sunt inhibate, a cauzelor acestei inhibiţii. De asemenea se terapeutul testează şi capacitatea copilului de a primi şi integra conţinutul inconştient. Este esențială înțelegerea și decriptarea lumii inconștiente, ea fiind scena în care se regizează piesa problematică și acaparatoare a conștientului. Vestea bună este ca terapeutul poate rescrie scenariul și îmbunătăți evoluția copilului.

Citește și despre “Pionierele psihanalizei copiilor”

Melanie Klein considera jocul ca fiind calea regală către inconştient, în masură în care visul era pentru Freud calea regala către inconştient.

Contributia Anei Freud este una remarcabila, reprezentand un efort de peste 50 de ani. In 1952 impreuna cu Kate Friedlander a pus bazele Centrului de Formare si Practica Clinica Hampsted unde au fost realizate numeroase studii si cercetari. De asemenea, a fondat Clinica ” The Well Baby Clinic”, Grupul ” The Mother and Toddler”  şi grădiniţe- creşe pe timpul războului “The War Nurseries”. Aceasta s-a axat pe psihanaliza şi dezvoltarea normală a copiilor.

Karl Abraham proclama la Congresul Psihanalistilor germani de la Wurzburg, din 1924: “Viitorul psihanalizei este în analiza prin joc.” Azi metoda jocului s-a propagat şi în alte forme terapeutice, fară a se folosi interpretarea.

Bibliografie:

Luis Rodriguez de Sierra, Psihanaliya copilului astăzi

Melanie Klein, Esais de psychanalyse

Melanie Klein, Le tehnique de jeu psychanalytique son histoire et sa portee

Melanie Klein, Geniul feminin