Premisele dezvoltării copilului instituționalizat
Dezvoltarea copilului instituționalizat
După cum detaliam în articolul precedent, dezvoltarea copilul instituționalizat din centrele rezidențiale are un drum anevoios. Acesta suferă traume afective multiple. Prin urmare, apar simptome de natura psihică sau psihiatrică ce sunt descoperite, de multe ori, la scurt timp după stabilirea măsurii de protecție. Natura simptomelor acestora poate fi: genetică, socio-economică, psihologică (transgenerațională sau individuală, prenatală sau postnatală, legături de atașament precare – persoane interșanjabile).
Citește și despre Copiii instituționalizați
Astfel, în dezvoltarea copilului instituționalizat ne confruntăm cu multe simptome ce se datorează sentimentelor de abandon, depresie, tristețe, disperare, devalorizare etc. ale copilului ce se confruntă cu separările multiple. În adolescență, toate traumele specifice revin în prim plan coroborate cu criza adolescenței ce potențează dificultățile copiilor instituționalizați. Unii copii beneficiază de medicamentație psihiatrică și consiliere psihologică, în funcție de evaluările specialiștilor.
Studiile lui Bowlby despre atașament au relevat importanța interacțiunii mamă – copil ca fundament al dezvoltării sociale ulterioare. Privațiunea maternă la începutul vieții are consecințe semnificative pentru debutul psihopatologiei. În lucrarea sa “Patruzeci și patru de hoți juvenili”, Bowlby prezenta cazutile unor copii care ajunseseră în instituții de corecție în urma actelor de delicvență. El a observat că acești copii se confruntaseră cu adversități încă de la începutul vieții, punând accent asupra privațiunii materne (abandon timpuriu sau neglijență). A conchis astfel că experiențele de separare maternă timpurie compromiteau dezvoltarea ulterioară a personalității.
Copiii abandonați ai României, Charles Nelson, Fox, Zeanah
Concluziile mai multor cercetări (William Goldfarb, Anna Freud) au confirmat sentimentul psihanaliștilor că separarea de mamă la o vârstă timpurie era în detrimentul dezvoltării personalității sociale, chiar și atunci când copiii beneficiau de o îngrijire fizică adecvată și de interacțiune cu semeni de aceeași vârstă.
Dezvoltarea copilului instituționalizat și creierul
Experiența influențează cursul dezvoltării creierul și, prin urmare, dezvoltarea copilului. Este vorba despre copii ale căror nevoi și așteptări fundamentale nu le sunt îndeplinite decât parțial.
Formarea creierului are loc în timp, iar unele domenii ale dezvoltării depind de experiență mai mult decât altele și că în cadrul acelor domenii momentul în care se desfășoară experiența este decisiv pentru o dezvoltare sănătoasă.
Principii:
- Experiența este produsul unei interacțiuni continue, reciproce, între mediul înconjurător și creier. Experientele diferite au un impact diferit asupra creierului. Maturitatea relativă a creierului are și ea un impact major asupra experienței.
- Individualitatea este produsul comun al experienței personale și al zestrei biologice. Maturitatea relativă a creierului are și ea un impact major asupra experienței. Diferite zone ale creierului se maturizează în ritmuri diferite, zonele responsabile cu procesarea senzorială maturizându-se mai devreme decât zonele care susțin o cogniție complexă.
Un copil mic expus la o anumită informație înainte de a fi capabil, din punct de vedere neurologic, să proceseze acea informație nu va avea aceeași experiență, fiind influențat de interpretări cognitive mai complexe ale mediului înconjurător. Astfel, o dată ce creierul unui individ se schimbă, cu precădere pe parcursul dezvolării timpurii, același mediu fizic poate determina experiențe foarte diferite. Contribuția copiilor la experiență este foarte importantă și cuprinde: istoricul dezvoltării și istoricul biologic al copiilor, nișa lor culturală, starea și integritatea creierului atunci când are loc experiența și, treptat, felul în care ajung să interpreteze experiența.
Modificările dependente de experiență sunt și ele importante în contextul ocrotirii instituționale. De exemplu, unii cercetători au considerat că un comportament social dezinhibat poate fi adaptativ în condiții de privațiune socială, când copiii pot fi în căutarea unor contacte sociale, indiferent unde le pot găsi. Totuși, s-a dovedit că un comportament dezinhibat (fără discernământ) accentuat manifestat de copiii care locuiesc în instituții îi predispune pe aceștia la dezvoltarea unor tulburări psihice doi sau patru ani mai târziu.
Rezultatele studiilor care indică efectele semnificative ale instituționalizării asupra sănătății fizice, sociale, intelectuale și mentale a copiilor mici au ridicat, prin urmare, probleme științifice și politice importante.
Copiii abandonați ai României, Charles Nelson, Fox, Zeanah, Editura Trei
Contribuția copiilor la experiență este foarte importantă și cuprinde:
- istoricul dezvoltării
- istoricul biologic al copiilor
- nișa lor culturală
- starea și integritatea creierului atunci când are loc experiența
- starea și integritatea creierului atunci când are loc experiența
- treptat, felul în care ajung să interpreteze experiența.
Va urma…
Mai multe informații puteți găsi și în următoarea bibliografie:
Copiii abandonați ai României, Charles Nelson, Fox, Zeanah, Editura Trei
Crearea și ruperea legăturilor afective, Bowlby, Editura Trei
Traumă, atașament și constelații familiale, Ruppert, Editura Trei
Patruzeci și patru de hoți juvenili, Bowlby
Ruxandra Voinea
Telefon: 0724551022