Fantasma
<<Ce este o fantasmă? Termenul este astăzi utilizat în mod banal și este asociat de obicei sexualității. Expresia “a-şi realiza fantasmele” este evocată uneori ca un ideal de împlinire erotică. Fantasma este deci situată în mod clar de partea plăcerii, mai precis, a dorinței sexuale. Ceea ce este pus la îndoială, este realizarea acestei dorințe sexuale, precum și obstacolele care i se opun.
“Luați-vă dorințele drept realități”: este, de asemenea, ceea ce promovau sloganurile revoluției sexuale. Fantasme și dorințe, strâns legate, se delimitează deci de realitate.
Utilizarea curentă pune astfel în lumină două elemente ale definiției esențiale ale fantasmei: legăturile sale strânse cu sexualitatea și opoziția sa față de realitate, în principal față de cea socială și față de constrângerile ei. Aceste două lămuriri complementare decurg direct din opera lui S. Freud, iar banalizarea lor în limbajul contemporan stă mărturie impactului cultural și social al psihanalizei.
Noțiunea de fantasmă este desigur anterioară dezvoltărilor teoretice cunoscute de psihanaliză. Viața fantasmatică, așa cum au putut să o evoce mai înainte filozofii sau poeții, trimitea mai general la ordinea imaginarului. Este evident că plăsmuirile imaginare pot fi studiate urmând diferite abordări: filozofie, estetică, sociologie, psihologie etc. Dar numai abordarea psihanalitică poate da seama de complexitatea noțiunii de fantasmă și de rolul pe care îl capătă activitatea fantasmatică în funcționarea psihică a fiecăruia.Se poate spune că fantasma se află în inima teoriei psihanalitice, constituind una dintre noțiunile sale cele mai specifice. Se cunoaște rolul major acordat de psihanaliză sexualității, într-o concepție foarte extinsă, care o situează în centrul funcționării psihice. Or, fantasmele sunt cele care reprezintă și exprimă, în plan pur psihic, esențialul sexualității umane. Mai mult, își păstrează importanța lor majoră în abordarea psihanalitică a legăturii lor privilegiate cu viata psihică inconștientă.
Citește și despre Copilul la psihoterapeut
Exact această referință la inconștient este cea care diferențiază cel mai net concepția psihanalitică despre fantasme de alte concepții provenite din filozofie sau din psihologia clasică. Încă de la crearea psihanalizei, fantasma inconștientă s-a revelat lui Freud ca piatră de încercare a descoperirilor sal. Plecând de la primele sale ipoteze asupra etiologiei sexuale a nevrozelor, în special a nevrozei isterice, a avut foarte repede intuiția că originea sexuală a acestor tulburări este în esență inconștientă.
Descoperirea inconștientului este fondată în principal pe interpretarea viselor care s-a aflat în centrul auto-analizei lui Freud. Visul și fantasma sunt inseparabile, căci țin ambele de un același proces care constă în a exprima, într-o formă conștientă mai mult sau mai puțin deghizată, o dorință inconștientă refulată.
Pentru Freud, reveriile noastre diurne, ca și visele nocturne, sunt “realizări ale dorinței”. Vom sublinia totuși ceea ce le diferențiază: în timp ce visul se prezintă celui care doarme într-o manieră halucinatorie care îi oferă o evidență comparabilă cu cea a unei percepții reale, fantasma din reveria diurnă (fantasma conștientă) este recunoscută cu ușurință în decalajul său față de realitatea actuală.
Freud a menționat că asemenea reverii, frecvente în special la adolescență, reprezintă cel mai adesea o anticipare a realizării dorințelor erotice sau ambițioase. Dacă ne referim la experiența pe care fiecare o poate avea în ceea ce privește acest fel de reverii conștiente, putem ușor constata că ele pun mereu în scenă persoane. Acestea din urmă, cărora se adresează dorințele noastre secrete, sunt astfel presupuse a fi susceptibile a le răspunde și a le satisface. Chiar aceste reverii pot implica în mod egal terți care ar putea constitui un obstacol în calea realizării acestor dorințe, mai ales când sunt puse în joc interdicții sociale sau pur și simplu probleme de autoritate și de rivalitate.
Citește și despre Adolescența, o enigmă? I
Aceasta înseamnă a spune că fantasmele angajează, în această punere în scenă mentală a realizării dorinței, unul sau mai mulți protagoniști, un “altul” (sau “alții”). În limbajul psihanalizei, aceste persoane sunt denumite în general “obiecte”. Această terminologie, care poate surprinde sau poate părea contestabilă din prespectiva limbajului curent, reia de fapt un sens foarte vechi al cuvântului: obiect al dorinței, obiect al iubirii etc. Termenul de obiect se opune aici celui de subiect, desemnând ceea ce este în afara subiectului, distinct de el, situat în fața lui.
Concepția freudiană asupra sexualității se sprijină în principal pe ipoteza “pulsiunilor” sexuale înnăscute, active încă de la naștere și pe parcursul întregii copilării. Cum ajung aceste pulsiuni să se atașeze acestor obiecte? Această întrebare a ocupat mereu un loc central în opera lui Freud, deși i-a oferit răspunsuri incomplete și uneori contradictorii. Unii dintre discipolii săi au atribuit cu timpul o importanță crescândă “relație de obiect”.
Fantasmele, ele însele produse și animate de pulsiunile pe care le exprimă, constituie reprezentările susceptibile a relega aceste pulsiuni de obiectele lor, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă sunt în mod necesar implicate în realizarea celor mai multe din dorințele noastre.>>
Bibliografie
Fantasmele, Michele Perron-Borelli, 2005, Editura Fundația Generația
Ruxandra Voinea
Telefon: 0724551022