Corpul și psihicul

Corpul și psihicul în optica analitică

Este evident că fără corp nu există psyche. Și în optica psihanalizei, procesele psihice se originează în procesele biologice și evoluează pornind de la ele. Corpul, în mod paradoxal, în afara capacității sale de a fi reprezentat psihic, nu are o existență pentru Eul* subiectului. Astfel, analistul nu are de-a face cu “sinele somatic” al pacienților săi, decât în măsura în care acesta cere o reprezentare mentală. Iar în cazul în care există o reprezentare, ea trebuie să fie comunicabilă și mai trebuie ca celălalt să dorească să o transmită.

Citește și despre Durerea psihică și psihosoma I și Durerea psihică și psihosoma II

În plus, diferența dintre acest sine somatic, așa cum și-l reprezintă psyche, și realitate poate fi uimitor de mare.

• pacient ce se crede, se declară perfect sănătos, dar care neagă o maladie fizică importantă
• pacientul se crede grav bolnav fizic, deși se bucură de o sănătate impecabilă
• Reprezentare uşor distorsionată (ex psihoticul, transgenderul, anorexicul etc)

Singurul adevăr psihic este acela resimțit de către subiect. Și este singurul pe care îl poate comunica. Orice altă evaluare a psihosomei sale riscă să fie respinsă de subiect. În fond, corpul despre care se vorbește, de care suntem conștienți nu este nimic altceva decât un sistem de fapte psihologice.

Corpul, în afara capacității sale de a fi reprezentat psihic, nu are o existență pentru Eul subiectului. Astfel, analistul nu are de-a face cu “sinele somatic” al pacienților săi, decât în măsura în care acesta cere o reprezentare mentală. Iar în cazul în care există o reprezentare, ea trebuie să fie comunicabilă și mai trebuie ca celalalt să dorească să o transmită.

Bebelușul, identitatea, corpul și psihicul

Pentru bebeluș, corpul este diferit de psihic, un obiect din lumea externă. În timp, va ajunge la o unitate psihosomatică. Sentimentul de identitate se bazează pe convingerea că trăim în corp și că Sinele și corpul sunt indisociabile. Dar aceasta conștientizare lipsește multor adulți, iar disocierea, clivajul dintre cele două este frecventă.

Imaginea psihosomatică este parte constitutivă a identității Eului, contează modul de a gândi corpul și locul subiectului în relația cu acest corp.

Întelegerea corpului psihosomatic se poate face numai prin reprezentarea mentală a durerii, somatică și afectivă.

Datorită mecanismelor de clivaj, proiecție și de respingere în afara psihicului, mintea omenească este capabilă să eschiveze, să nege, chiar să distrugă complet orice urmă de reprezentare a fenomenului perceptiv al senzației dureroase, iar unitatea psihosomatică este dislocată.

Citește și despre mecanismele de apărare din Serialul Povestea Slujitoarei I și mecanismele de apărare din Povestea Slujitoarei II

La bebeluș, durerea fizică nu se diferențiază de durerea afectivă. Lipsit de capacitatea de a-și reprezenta simbolic trăirea, el nu poate nici să-și gândească senzațiie și corpul și nici să-și recunoască stările afective dureroase ca fiind ale sale proprii. Putem considera că încă de la începutul vieții există un psyche a cărei sarcină va fi să înregistreze pictografic prezentările somei, urmărind un proces originar mereu prezent la fiecare dintre noi de-a lungul vieții. În caz contrar, bebelușul nu ar reacționa nici la semnalele corporale, nici la mobilizarea pulsională, aflându-se în pericol de moarte biologică.

Relația cu mama și corpul

Accesul la simbolizare apare prin contactul intim dintre mama și copil. Ea trebuie să interpreteze țipetele și gesturile copilului și să le numească în locul lui. Îi va da copilului nume pentru diferitele părți ale corpului și îi va transmite spațiul fantasmatic pe care îl vor ocupa zonele erogene.

Mama îi numește stările afective ale copilului. Astfel, în relație, copilul va deveni conștient de semnele corpului său și va fi capabil să elaboreze simbolic (prin gândirea verbală și viața imaginativă), evenimentele fizice și emoționale care îi sunt proprii. Se construiește baza structurii psihice eventuale, posibilitatea pe care o va avea adultul de a-și cunoaște și recunoaște propria realitate psihică și de a o comunica celorlalți. Unitatea psihosomatică presupune că imaginea corpului și a zonelor erogene, sarcina lor afectivă să fie accesibilă simbolicului.

Corpul și psihicul – afectele

Afectul este un concept limită între corp și psyche. Această punte de trecere vitală oferă înaintea dobândirii vorbirii, primul jalon al unui statut simbolic pentru sine-somatic, viitor sediu al lui “Eu” în fantasma subiectului. Captarea afectului, mai întâi de mama bebelușului și apoi de către copil, va juca un rol primordial în menținerea unității psihosomei și la înțelegerea patologiei sale. Limbajul care exprimă sentimentele este încarcat de metafore corporale. 

Această pătrundere a corpului în psyche se remarcă cu precădere în durere. Funcția biologică a afectului este de a-i furniza psihicului informații prețioase despre corp și nevoile lui urgente și de a-l avertiza pentru a preîntâmpina o situație de stres psihologic sau privațiuni ulterioare.

Slăbirea acestei legături privilegiate sau întreruperea ei poate avea consecințe grave – sentimente de neajutorare, disperare, angoasă, vinovăție, furie pot rămâne în afara psihicului, fiind incapabile să alerteze subiectul pentru a-i permite să reflecteze și să acționeze. Integritatea psihică și totodată cea biologică sunt amenințate de pierderea simțirii și reprezentarea durerii.

Amorțirea afectului de către psyche apare în registrele afective:

• Al angoasei
• Al depresiei

oferind terenul propice afectării somatice.

Citește și despre Psihosomatică

Recunoașterea propriului corp suferind se traduce prin faptul ca psihosoma și-a regăsit unitatea. Maladia psihosomatică poate fi punctul de cotitură, subiectul ajungând să investească diferit corpul, limitele, funcționarea. Beneficiul secundar ar fi de captare a atenției celorlalți sau de regăsire personală.

Personalitatea psihosomatică folosește o apărare masivă împotriva durerii mentale printr-o aparentă detașare și sărăcire a trăirii afective. Astfel, apare un bruiaj interior-exterior, durere de afect-durere corporală. O fantasmă amenințătoare a celuilalt provoacă o îngustare în lumea internă a subiectului, îngustare impusă de teama unei identificări  introiective și fragmentate cu un altul în Eul subiectului. S-a creat un spațiu steril lipsit de afect pentru a proteja amenințarea identității. 

Bibliografie

Psihosomatica, Peter Shoenberg, Editura Trei, 2007

Pledoarie pentru o anumită anormalitate, Joyce Mc. Dougall, Editura Trei, 2008

From Psychosomatics to Neuropsychoanalysis: Contributions of the Paris School, Joseph Dodds