Psihosomatica, tărâmul dintre boala fizică și cea psihică

Psiho-somatica reprezintă un domeniu relativ nou (1968 primul studiu extins al psihosomaticii făcut de Franz Alexander și colaboratorii la Institutul de Psihanaliză din Chicago) și complex, presupunând cunoștințe și abilități din două domenii complexe: medicina și psihologie – psihoterapia. Este important un tratament dual când este necesar: psihoterapeutic și medicamentos. Un medic fără cunoștințe despre bolile psihice ce pot fi influențate de corp sau un psiholog ce nu deține noțiuni despre corp nu pot face un diagnostic diferențiat, observând bolile ce sunt la granița dintre somatic și psihic. Aici avem în vedere trei posibilități, ale căror granițe sunt relative:

• boli fizice ce pot avea în timp o componentă psihică
• dificultăți psihologice ce pot duce la boli fizice
• boli ce pot fi recunoscute de la început ca având ambele componente

Winnicott, pediatru și psihanalist face o scurtă introducere în psihosomatică:

1. Cuvântul <psiho-somatic> este necesar întrucât nu există un cuvânt simplu care să fie adecvat pentru descrierea anumitor stări clinice.
2. Cratima alătură și separă, simultan, cele două aspecte ale practicii medicale care sunt constant în vedere în orice discuție pe această temă.
3. Cuvântul descrie cu acuratețe ceva care este inerent acestei practici.
4. Psiho-somaticianul se mândrește cu capacitatea sa de a călări doi cai, cu un picior pe fiecare dintre șei, cu ambele frâie în mâna stângă.
5. Trebuie găsit un agent care tinde să separe cele două aspecte ale tulburării psiho-somatice, să dea un rol cratimei.
6. Acest agent este, în fapt, o disociere în pacient.
7. Boala în tulburarea psihosomatică nu este acea stare clinică exprimată în termeni de patologie somatică sau de funcționare patologică (colită, astm, eczemă cronică). Persistența unui clivaj* în funcționarea Eului pacientului, sau a unor multiple disocieri constituie adevarata boală.
8. Această stare de boală a pacientului este ea însăși o organizare defensivă cu cauze foarte puternice, iar din acest motiv este foarte ușor pentru doctorii bine informați, bine orientați și chiar bine echipați să eșueze în eforturile lor de a vindeca pacienți cu tulburări psihosomatice.
9. Dacă motivele acestei tendințe de eșec nu sunt bine înțelese, medicii practicanți își pierd speranța. Apoi, subiectul psihosomaticii divinde subiect pentru studiu non-clinic sau teoretic, iar asta este relativ ușor, deoarece teoreticianul este detașat și nu este presat de responsabilitatea față de pacienți. Teoreticianul poate pierde contactul cu disocierea și este capabil să vadă prea ușor din ambele prespective.

Doresc să spun limpede că forțele aflate la lucru în pacient sunt teribil de puternice. Dilema psiho-somaticianului practicant este într-adevăr o realitate.

 

În acest stadiu al argumentării trebuie menționate una sau două complicații:

• Unii medici practicanți nu sunt cu adevărat capabili să călărească doi cai deodată. Ei stau pe una dintre șei și conduc celălalt cal din hățuri, sau pierd contactul cu el. La urma urmelor, de ce ar fi doctorii mai sănătoși, din punct de vedere psihiatric, decât pacienții lor? Ei nu au fost selectați pe criterii psihiatrice. Propriile disocieri ae doctorului trebuie luate în considerare, alături de disocierile din personalitatea pacienților.
• Pacienții pot avea mai mult decât o singură boală. Un bărbat cu o tendință spre spasm coronarian, secundar confuziei emoționale, poate avea de asemenea și arterită calciformă, sau o femeie cu fibrom și menoragie poate avea, desigur, și o imaturitate sexuală. Și așa mai departe. În asamblu, ipohodriacii sunt cei care eșuează în a fi examinați, atunci când au cancer de sân sau hipernefrită, și există și pacienți în amănunțit și cărora nu li s-a descoperit nimic pe baza testelor fiziologice. Astfel că urmează o cale greșită. Am auzit uimitoare povești de neglijare, unele credibile.
• Mulți pacienți nu scindează îngrijorarea lor medicală doar în două; clivajul se face în mai multe fragmente, iar noi, ca doctori, ne trezim acționând în rolul unuia dintre aceste fragmente. Am folosit termenul de <dispersia agenților responsabili> pentru a descrie această tendință. Asemenea pacienți sunt exemple citate în cazurile supravegheate de asistență socială, în care douăzeci sau treizeeci sau chiar mai mulți agenți s-au implicat pentru a calma stresul unei singure familii. Pacienții cu multiple disocieri exploatează de asemenea clivajul natural din profesia medicală astfel:
• medical
• chirurgical
• psihiatric
• psihanalitic
• psihoterapeutic
• homeopat
• osteopat
• vraci
• diverse servicii auxiliare

Bibliografie

D.W. Winnicott, (2006) Spaima de prăbușire, Editura Fundația Generația

Dicţionarul critic de psihanaliză (2013), Charles Rycroft

Note explicative: